Evanghelia după Luca, a treia Evanghelie canonică (şi sinoptică) este considerată, atât de mărturiile antice cât şi de critica modernă, opera aceluiaşi autor al Faptele Apostolilor: Luca.
Evanghelia şi Faptele Apostolilor trebuie considerate ca o operă unitară sub profil literar şi teologic pentru că, într-adevăr, ele sunt inseparabile atât prin continuitatea narativă cât şi prin afinitatea lingvistică.
Autorul Evangheliei
Persoana istorică – personaj biblic din Noul Testament, unul din cei patru evanghelişti, despre care sunt puţine informaţii. În Noul Testament numele lui este întâlnit de două ori: în Coloseni 4,14, înscris pe lista colaboratorilor lui Pavel şi pus în evidenţă cu apelativul „medicul drag” şi în Filimon versetul 24, în context identic: pe lista colaboratorilor.
Numele este, foarte probabil, o abreviere a lui Lucano. Conform tradiţiei creştine (redată şi de istoricul Eusebiu de Cezareea: cf. Historia ecclesiastica, III,4,4-6), s-a născut într-o familie păgână, în Antiohia |Siriei, unde profesa medicina. Originea sa păgână este atestată indirect şi de Paul, care nu-l pune pe Luca printre cei care provin din circumciziune (cf. Col 4,10-14). A devenit creştin, l-a însoţit pe Apostolul Pavel în a doua călătorie misionară a acestuia, precum şi la Ierusalim, în primăvara anului 58 (cf. Fapte 20,5-12; 21,1-18), unde a intrat de-îndată în legătură cu Iacob, probabil, şi unde a mai întâlnit cel puţin una dintre acele femei pe care doar el le pomeneşte în Evanghelie (cf. Luc 8,2-3; 24,10). Tot acolo a mai întâlnit şi aşa zişii „miniştri/slujitorii ai cuvântului”, care au constituit unul dintre izvoarele evangheliei sale (cf. 1,1u.). Nu în ultimul rând, Ierusalimul este locul unde a fost martor al arestării Apostolului, pe care apoi l-a însoţit la Roma, în prima „călătorie misionară” (prima temniţă). Asupra acestei călătorii a lăsat un preţios „jurnal” al călătoriei furtunoase pe mare (cf. Fapte 27,1-28 şi cap. 16).
Este alături de Pavel în cea de-a doua captivitate la Roma (cca. 66-67), când toţi ceilalţi l-au părăsit pe apostol (cf. 2Tim 4,9-11).
Este considerată legendară informaţia conform căreia Petru şi Pavel i-ar fi consacrat episcopi pe Marcu şi pe Luca.
A trăit probabil 84 de ani. Nesigure însă sunt locul şi felul morţii. Ca loc e numită Boeţia (cf. Nichifor Calixt, în Historia ecclesiastică, 2,43; iar anticele Prologuri ale lui Acaciu şi Patras vorbesc de martiriu.
Este prăznuit la 18 octombrie.
Scriitorul – Numele lui Luca atribuit la două opere din Noul Testament, în general nu este pus la îndoială: dacă ar fi fost cazul de o pseudografie (un autor anonim care ar fi valorificat opera sa atribuind-o unui personaj faimos), ar fi fost ales un personaj de importanţă mai mare în Biserica primară. Despre Luca, tradiţia antică – plecând de la jumătatea sec. al II-lea – afirmă, în mod unanim, că a fost medic şi însoţitor al lui Paul în călătoriile sale misionare.
Cu privire la profesia de medic a lui Luca n-au fost identificate urme specifice în interiorul operei lucane, deşi – nu puţini autori – consideră că descrierile precise şi, uneori, detaliate ale diferitor boli ar fi o urmă în acest sens.
Autenticitate
Argumente externe
Pentru a dovedi unele informaţii, Clement Alexandrinul spune că:,,acestea sunt scrise în evanghelia lui Luca”(Stromata 1.21). Fragmentul Muratori atribuie evanghelia lui Luca, medicul şi colaboratorul apostolului Pavel. La fel o fac Sfinţii Părinţi: Atanasie cel Mare, Chiril al Ierusalimului şi Grigore de Nazianz. Este citată de Părinţii Apostolici: Clement Romanul, Ignaţiu, Policarp al Smirnei, Epistola lui Barnaba şi Iustin Martirul.
Argumente interne
Din prologul evangheliei (1.1-4) se spune că autorul ei nu este un martor direct, un apostol, ci un ucenic al apostolilor, al martorilor oculari (1.2). Limba în care este scrisă trimite la un om cult. Expunerea cronologică a faptelor, contextul lor cu celelalte evenimente din istoria profană, dovedeşte o cultură extinsă. De asemenea denumirea multor boli vindecate de Mântuitorul sunt menţionate cu termenul lor specific, ceea ce denotă că este vorba de un specialist în ştiinţa medicală. În sfârşit faptul că în evanghelia a treia există multe fraze şi cuvinte asemănătoare cu cele folosite de Pavel (instituirea Sfintei Euharistii 22.19 şi următoarele cu 1Cor11.24 şi următoarele) arată strânse legături şi influenţe pauline. Toate acestea arată că evanghelia a treia îl are ca autor pe medicul şi omul de cultură Luca, ucenicul apostolului Pavel.
Limba evangheliei este greacă, dialectul comun, la fel ca toate celelalte evanghelii. O limbă curată, elegantă, înlăturând ebraismele grele.
Locul unde a fost scrisă evanghelia a fost Roma. Aceasta se poate deduce din faptul că ea este dedicată lui Teofil ,,prea-puternicul”din Roma. Este scrisă înaintea Faptelor apostolilor căci acolo Luca face referire la ,,cea dintâi carte a mea” (FA1.1). Şi cum Faptele apostolilor a fost scrisă în anul 63 conform părerii exegeţilor datorită faptului că evenimentele descrise acolo se încheie în anul 63, evanghelia trebuie să fi fost scrisă puţin înainte, tot în anul 63.
Sursele
El foloseşte, deopotrivă şi cu egală îndreptăţire, izvoarele scrise şi orale. Printre cele dintâi se află Evanghelia după Marcu şi, aproape sigur, cea după Matei, fie în versiunea aramaică, fie în cea greacă. Printre cei ce i-au furnizat relatări orale pot fi identificate mai multe persoane, precum ucenici ai lui Ioan Botezătorul, Apostolul Ioan sau ucenicii direcţi ai acestuia, sfintele femei care-L însoţiseră pe Domnul din Galileea la Ierusalim, Maria Magdalena, Ioana, Suzana, cele două surori ale lui Lazăr şi, mai presus de toate, Maica Domnului însăşi, din graiul căreia va fi aflat o seamă de lucruri pe care în mod obişnuit le păstra în inima ei (Lc 2, 19).(Valeriu Anania)
Destinatari
Destinatarul este ,,prea-alesul Teofil” (1.3) care, primind învăţătura Evangheliei prin viu grai (1.4), acum primeşte o întărire scrisă a acelora. El aminteşte calitatea sa de ucenic al celor care au fost martori oculari la cele întâmplate(1.2). Dar scopul evangheliei este mai larg, ea adresându-se tuturor creştinilor proveniţi dintre păgâni. Astfel genealogia Mântuitorului este arătată până la Adam, nu doar până la Avraam, cum făcuse Matei. (3.23-28).
Teologia Sf. Ev. Luca
Luca este „catalogat” ca fiind «teologul istoriei mântuirii». Într-adevăr, dincolo de sublimarea fiecărei teme teologice în parte, Evanghelia şi Faptele Apostolilor au ca scop „re-de-semnarea” istoriei mântuirii, călăuzită continuu de iniţiativa şi de planul divin.